Reverie

(Deţin o colecţie bogată de vise stupide inşirate ca smochinele uscate pe sfoara care mă leagă de viaţă.-Vasile Gavrilescu- "Parabole" )

Pasesc tainic spre tine,
Priviri te urmaresc neincetat,
Iti mangai chipul si-mi vine,
Sa tot plang,sa tot rad,sa tot tac!

Si luna ne priveste in taina
Si versuri iti cant...am uitat,
Sa-ti soptesc asta seara:
"Cat de mult te ador!"
Si cat tac!

Iar astrele ni-s martori iubirii
Si-n lumina lor ma adapi
Cu suflare de viata:IUBIRE!
Si tot cant si tot rad si tu taci!

Si acum, gandurile imi zboara la chipul tau,tacand,
Si stau ...
Si te iubesc si acum!
Dar imi e teama ca tot ce am trait ,razand,e reverie.

Asa se naste lacrima-n adanc!

Si nu mai cred nimic...

Si nu mai cred nimic...


Si nu mai cred nimic...
Ne pierdem istoviti in umbre
Ne dezlegam de tot ce am trait
Traind acum in slove, am incercat sa te ating,
Sa-ti mangai iarasi fata,
Ca-n podul palmei mele chinuit,
Sa pot sa iti adun otrava.
Si nu mai pot,caci obosita nu mai pot sa lupt.
Si nu mai poti,caci plictisit,ai obosit.
Si iarasi toate-ncep a se uita
Si iar fiori incep a se mai strecura,
Prin trupul meu!
Si iarasi vorbe-ncep a ma mustra iar glasuri a ma intreba:
"Tu iar te amagesti ? "
Iar in ecou,prelungi,inselatoare voci ,imi strecurau in minte stihuri:
" Tu iar ai sa te molipsesti de-acele-ascunse chipuri!"
Iar alta voce,retrasa si umila soptea intrebator spre nicaieri:
" Tu iar ai sa te lasi prada trecutului? Sa speri ?! "